În această serie, ne distrăm puțin luând în considerare diferite moduri în care pokerul s-ar putea schimba dacă ar adopta unele dintre caracteristicile altor sporturi.

Ultima dată ne-am uitat către șah și modul în care implementarea unui sistem de rating sau ceas ca la șah ar putea afecta pokerul. Când „praful s-a așezat”, a părut destul de probabil că aceste schimbări ar putea face mai mult rău decât bine.

Printre altele, principalele probleme au provenit din rolul norocului și din motivele pentru care oamenii aleg să joace cele două jocuri. Deoarece nu prea se poate vorbi despre a avea noroc la șah (în afară de a înfrunta un adversar slab sau de a face o greșeală norocoasă), oamenii aleg în general să joace șah pentru a fi testați strategic. Prin urmare, caracteristicile specifice șahului sunt concepute pentru a minimiza norocul și a egaliza terenul de joc cât mai mult posibil.

Acesta este ceva care pur și simplu nu funcționează la poker, pentru că învingerea unor jucători mai buni este posibilă pe termen scurt. Pokerul fără factorul noroc devine șah cu Ași și Valeți , astfel că reducerea norocului strică distracția și ruinează în cele din urmă jocul.

Dar dacă am lua un sport complet diferit, unul care avea foarte puține în comun cu pokerul, un sport precum fotbalul, cricketul sau golful? Ce caracteristici ar putea jocul nostru și cum ar avea impact asupra lucrurilor?

Astăzi vom lua în considerare exact acest lucru, analizând ce ar putea copia pokerul din box și cum ar putea arăta un „copil” născut din combinația poker-box.

Cât de multe au în comun pokerul și șahul?

Deși cele două sporturi sunt foarte diferite, există și câteva asemănări:

Ambele sporturi sunt, în mod obișnuit, înțelese greșit de către profani, de exemplu, care adesea le resping rapid. În mod ironic, însă, cele mai semnificative asemănări dintre box și poker sunt bazate pe considerente strategice, dar numai atunci când oamenii se uită mai atent la cele două jocuri încep să le aprecieze complexitatea și să le acorde respectul pe care îl merită.

Deși s-ar putea să nu fie chiar evident la început, felul în care boxerii se mișcă în ring, se prefac și pivotează în încercarea de a obține un KO, seamănă destul de mult cu un jucător de poker care joacă încet sau se adaptează la mână pentru a exploata la maxim un adversar.

O altă caracteristică comună constă în modul în care ambele sporturi se centrează în jurul unui puternic simț al onoarei și al respectului pentru reguli foarte stricte. Spre deosebire de un sport precum fotbalul, în care un jucător s-ar putea preface pentru a induce în eroare un arbitru, ai putea considera pokerul și boxul ca fiind ceva mai onorabile, fără încercări de trucuri, care le-ar atrage dezamăgirea fanilor. O singură contravenție sau angle-shoot va putea păta pentru totdeauna imaginea unui jucător și îi va putea atrage chiar și descalificări sau interdicții ulterior.

Există o oarecare sinergie între o carieră de box și una de MTT-uri (turnee multi-table). Deși boxerii nu sunt eliminați la fel de des ca jucătorii de turnee de poker (din fericire), ambele categorii câștigă salarii mai mari pe măsură ce avansează în carieră și se confruntă cu o opoziție din ce în ce mai dură pe măsură ce urcă „treptele”.

Pentru unii, un KO este un mare regres, iar pentru alții un vis s-a încheiat. Tot ce pot face este să se ridice, să se scuture de praf (da, mă gândesc fix la scena aia din metrou din filmul The Matrix) și să decidă dacă vor să meargă din nou – poate fi doar un singur campion.

… și cam atât! Dar cu atât de puține în comun, ce ar putea adopta pokerul din box și cum ar putea influența acest lucru lucrurile? Să aruncăm o privire, în special la sistemul de punctare și rating folosit în box.

Tabelele de punctaj

În condițiile în care un pumn norocos poate pune capăt unei lupte strânse, muritorii ca mine și tine nu am avea nicio șansă împotriva luptătorilor campioni precum Tyson Fury sau Deontay Wilder, care ar rearanja fețele celor mai mulți oameni chiar și cu un braț la spate. Chiar dacă am reuși cumva să evităm să fim eliminați de unul dintre acești giganți, abilitățile lor superioare în materie de box ar face aproape imposibil să câștigăm în urma unei decizii a arbitrilor.

Totul se datorează utilizării tabelelor de scor în acest sport de contact. În box, luptele sunt împărțite în runde care sunt punctate independent și folosesc un sistem de punctare de 10 puncte în timp real. În termeni simpli, aceasta acordă 10 puncte câștigătorului unei runde și 9, 8, 7 (etc.) învinsului, în funcție de câte ori sunt doborâți.

Dacă nimeni nu suferă un KO în timpul luptei, aceste puncte se adună la final și luptătorul cu cele mai multe puncte câștigă.

Deși pot fi controversate într-o luptă strânsă, tabelele de scor în box sunt concepute pentru a se asigura că mereu cel mai bun luptător câștigă, iar la evenimente participă, de asemenea, mai mulți arbitri pentru a minimiza orice posibilitate de corupție sau părtinire în vreun fel.

Acesta este exact opusul a ceea ce vedem într-un joc de poker, în care oricine poate avea norocul să câștige într-o anumită zi. Așadar, ar putea oare funcționa un sistem de notare similar în stilul celor folosite de arbitri în poker?

Ei bine, înainte de a intra în detalii cu privire la ceea ce s-ar putea întâmpla, hai să clarificăm cum am putea implementa un sistem care să fie cât mai aproape de cel din box. Următoarele par cele mai viabile:

  1. Jocurile de poker să fie urmărite de o echipă de arbitri care evaluează jucătorii pe baza agresivității efective, a strategiilor de apărare, a caracterului general la masă și a mâinilor câștigate (care se bazează pe criteriile pe care sunt judecate meciurile de box).
  2. Jucătorii să primească un scor la sfârșitul unei mâini.
  3. Stack-urile să fie returnate chiar înainte de a începe o nouă mână.   
  4. Scorurile să se adune la sfârșitul unei sesiuni, iar jucătorii să fie plătiți în funcție de locul pe care se clasează.

Primul lucru care îți vine în minte când luăm în considerare acest format este impactul pe care l-ar putea avea asupra ecosistemului pokerului, care se bazează în mare măsură pe noroc și variație. Într-o versiune a pokerului care să nu implice norocul, jucătorii probabil s-ar retrage destul de repede, cei slabi rareori ar câștiga sau chiar deloc, nu ar exista un Roller Coaster emoțional pe care cei care caută senzații tari îl apreciază la poker, iar vânătorii de glorie nu ar putea să-și înfrunte ușor idolii.

Acest lucru ar duce probabil la un exod în masă de jucători, care ar sufoca și, în cele din urmă, ar ucide pokerul așa cum îl știm noi (Dacă vrei să citești mai multe despre cum/de ce, ar trebui să consulți articolul despre șah din această serie, în care i-am acordat mai multă atenție).

Având în vedere acest lucru, pare destul de clar că un sistem de scor în stilul celui de la box ar fi un lucru groaznic în poker, dar ar oare ar putea exista totuși ceva avantaje?

Grile de punctaj pentru Heads-up

În ciuda dezavantajelor menționate mai sus, există și unele posibile avantaje în utilizarea unui sistem precum cel din box, în special într-un format de poker heads-up (poker în doi jucători), pe care mulți îl consideră a fi cel mai dificil și solicitant format al jocului.

Acest lucru se datorează faptului că pokerul în heads-up ne permite să comparăm mai ușor doi jucători, deoarece mâinile nu sunt complicate în nicun fel de prezența altor jucători. Stack-urile pot ajunge, și ele, la un nivel deep destul de rapid, iar blind-urile îi obligă pe cei doi adversari să joace o gamă mai extinsă (și, prin urmare, mai slabă) de mâini, ceea ce duce la o mare varietate de situații care diferă în ceea ce privește complexitatea.

După cum explica Tuomas Sandholm, unul dintre fondatorii revoluționarului robot de poker Libratus: „Există mai multe scenarii potențiale pentru poker heads-up decât există atomi în univers”, iar cu atât de multe posibilități, urmărirea jocului în heads-up al jucătorilor este un mod excelent de a obține o înțelegere cuprinzătoare a cât de buni sunt cu adevărat.

Aceasta înseamnă că un sistem de notare bazat pe arbitri ar putea fi folosit pentru a ne permite să descoperim cine sunt cei mai buni jucători de poker din lume, permițându-ne să încununăm un adevărat „campion mondial”, în loc să fie oferit câștigătorului WSOP Main Event, care este în cel mai bun caz un câmp minat.

De ce avem nevoie de un campion?

Există avantaje uriașe și în găsirea de concurenți legitimi ai campionului mondial. De la abolirea de către WSOP a November Nine, masa finală a evenimentului principal WSOP și-a pierdut mult din atracție. În anii anteriori, Evenimentul Principal era punctul culminant al anului în poker, iar perioada dintre eliminarea unui jucător pe locul 10 și prima mână de la masa finală era una plină de anticipare și entuziasm.

Emisiunile TV, reviste și rețelele de socializare erau pline de interviuri și bârfe despre jucători. Puteam astfel afla cine este favoritul, care erau șansele jucătorilor „underdog”, dacă a ajuns vreun amator acolo și orice altceva am fi vrut să știm.

În multe privințe, era același mod în care companiile de box promovează o luptă mare, cu un festival de relații publice care ne permite să cunoaștem actorii implicați, să decidem cu cine ținem și care dintre jucători am dori să fie învins. Preludiul era cel care ne făcea să salivam, hype-ul care încuraja milioane de oameni să urmărească evenimentul în direct și aducea multe fețe noi la mese.

Dacă pokerul ar putea găsi o modalitate de a clasa cei mai buni jucători din lume în mod oficial, pe baza aptitudinilor, mai degrabă decât a cine s-a întâmplat să fie pe partea bună a variației în acea zi, ar permite meciuri de campionat de înaltă calitate și ar putea transforma pokerul într-un sport pentru spectatori, în același mod în care o face boxul.

Ar fi un upgrade la deja popularele meciuri amator versus profesionist pe care le-am văzut recent pe Twitch, deoarece am putea transmite maeștri în poker legitimi care se luptă între ei „mano a mano”.

Atmosfera de la masa finală Main Event a fost întotdeauna electrizantă, iar acest lucru ar putea ajunge la o scară și mai mare, mai ales cu jucători populari implicați.

Împreună cu cunoștințele de marketing potrivite, acest lucru ar putea restabili hype-ul pierdut odată cu abolirea November Nine. Pokerul ar putea reveni la public într-o lumină mai pozitivă, făcând jucători de poker nume cunoscute, cum ar fi deja legendarii Tyson și Fury în box.

După cum demonstrează boxul în sine, un sistem de arbitri ar fi o modalitate excelentă de a oficializa clasamentele și de a demara procesul.

Aceasta înseamnă că o implementare a caracteristicilor de box ar putea fi grozavă pentru economia pokerului. Pe lângă creșterea profilului pokerului, care ar aduce o mulțime de bani în joc în ceea ce privește depunerea de noi jucători, aceste evenimente ar putea genera venituri care ar putea fi folosite pentru a îmbunătăți seria de turnee live și a revoluționa reputația pokerului.

Cine știe? Poate că am putea vedea Moneymaker 2, și totul datorită sistemului de punctaj caracteristic boxului!

Probleme cauzate de utilizarea arbitrilor

Bine, bine, așa că s-ar putea să mă fi rătăcit puțin în țara viselor, așa că hai să ne întoarcem la realitate uitându-ne la câteva dintre obstacolele cu care s-ar putea lupta un sistem de evaluare și notare în stilul celui din box, și sunt câteva.

Unul dintre dezavantaje provine din faptul că a fi plătit în baza performanței nu este chiar atât de interesant. După cum am spus deja, distracția vine și din factorul gambling iar un sistem de plată bazat pe rating ar strica asta.

Jucătorii de poker sunt deja la cheremul variației și mulți ar putea să vadă părerea unei alte persoane despre jocul lor ca un alt factor contribuitor la aceasta, mai ales că pokerul poate fi destul de subiectiv. S-ar putea să existe și alte preocupări ale jucătorilor, unii fiind îngrijorați de securitate sau îngrijorați de a oferi atât de multe informații despre stilul lor de joc în mod gratuit (după cum am văzut când au fost introduse pentru prima dată camerele video care ne arată cărțile proprii ale jucătorilor).

Cea mai mare problemă, totuși, ar fi că plata jucătorilor în baza deciziei unui judecător ar însemna că ar fi posibil ca un jucător să câștige o mulțime de fise în timpul jocului, dar totuși să piardă bani din cauza deciziei arbitrilor.

PKO RUMBLE

Acest lucru ar putea părea puțin contraintuitiv, dar dacă prinzi o perioadă foarte bună, ar fi posibil să câștigi chiar și cu o „caracatiță psihică” care ia decizii... ceea ce ar putea fi o încălcare a TOS... De fapt, nu sunt sigur.

Plata premiilor ar fi o pastilă amară de înghițit, mai ales că puțini oameni vor recunoaște că joacă prost în cazul în care câștigă jetoane. Este puțin probabil ca acești jucători să suporte o pierdere pe mâna arbitrilor, mai ales cu toată euforia și zgomotul care vin odată cu câștigurile.

Ar fi oare jucătorii convinși să-și pună banii în joc atunci când soarta lor este în mâinile altcuiva? Probabil ca nu.

Din păcate, în timp ce găsirea unui campion mondial ar fi un lucru grozav, imparțialitatea jucătorilor de poker ar face foarte dificilă implementarea unor tabele de punctaj așa cum sunt cele folosite în box.

Cum ar putea funcționa tabelele de punctaj?

Întrebarea de un milion de dolari este, în acest caz: „Putem modifica sistemul de ranking (clasare) din box astfel încât să funcționeze la poker heads-up?” Din câte îmi pot da seama, aici avem un „da” foarte ușor. Tot ce trebuie să facem este să folosim un sistem de ranking a arbitrilor în plus față de modul tradițional de funcționare a plăților în poker (fise = bani).

Cheltuielile cu arbitri și premiile oferite ar putea fi oprite din taxele de intrare la evenimente, jucătorii putând câștiga doar puncte pentru clasament din evenimentele oficiale. În acest fel, jucătorii ar putea păstra în continuare câștigurile pe care le-au obținut la mese și ar câștiga puncte în clasament în funcție de cât de bine au jucat.

Deci ar putea pokerul să implementeze un sistem de punctaj în stilul celui din box? Da, și dacă este făcut bine, ar putea fi chiar foarte benefic.

Dan O'Callaghan a făcut primii pași in lumea pokerului pe vremea când era student în Newcastle şi a jucat la nivel profesionist mulți ani. Cunoscut sub pseudonimul "danshreddies" in mediul online, el a avut succes atât la mese virtuale cât şi live, bucurându-se de succese la turnee. Mai mult, a fost nevoit să depășească frustrarea generată de eliminarea Buble de la WSOP Main Event. A adunat peste 120 de mii de dolari în câştiguri live şi peste 290 de mii de dolari online.