Potul reprezintă premiul pe care un jucător de poker îl primește la capătul unei mâini câștigate. Potul începe cu blindurile puse obligatoriu (eventual și ante) în joc înainte de startul fiecărei mâini și poate crește pe fiecare stradă - flop, turn, river. Orice pariu făcut de un jucător merge în centrul mesei, alături de celelalte jetoane puse în joc.

În acest scurt, dar complex, ghid despre poturile de la poker vă prezentăm răspunsuri la cele mai frecvente întrebări cu privire la acest topic:

Cum câștigi un pot la poker?

Există două moduri prin care poți câștiga potul. 1. Faci un bet sau un raise și toți ceilalți jucători foldează 2. Ai cea mai bună mână la showdown. Evident, jucătorii buni de poker câștigă poturi în ambele moduri, pentru a-și maximiza câștigurile.

Ce înseamnă să cumperi potul în poker?

„Buy the pot - a cumpăra potul” este o expresie veche din poker care descrie situația în care faci un bet atât de consistent încât niciun alt jucător să nu plătească (foldează). De regulă, este folosit în situațiile în care niciun jucător nu arată interes pentru pot până în momentul în care iei decizia să „cumperi potul”. În mod ironic, analiza a arătat că pariurile mici sunt mai profitabile în acest scenariu (pare că ai o mână puternică, cu care pariezi astfel încât să primești ceva calluri), dar majoritatea jucătorilor de poker sunt familiarizați cu expresia a cumpăra potul.

Ce înseamnă Side Pot în poker?

Side Pot este un pot secundar, care se formează atunci când unul sau mai mulți jucători sunt deja all in, iar mâna continuă să se joace. Toate fisele pariate după ce o parte din jucători sunt all in merg în side pot.  De exemplu, dacă jucătorul A este all-in pe flop, se creează un side pot pentru jucătorii B și C, desigur dacă mai au fise și fac pariuri ulterioare. În astfel de situații, jucătorul A are șansa de a câștiga potul principal, în timp ce side potul merge către jucătorul B sau C.

Ce înseamnă Pot Odds în poker?

Termenul Pot Odds (odd = cotă) la poker descrie prețul pe care îl putem obține când vrem să plătim un bet. De exemplu, dacă adversarul pariază 50$ pe un pot de 100$, vom plăti 50$ pentru un posibil câștig de 200$ (include și cei 50$ plătiți de noi). Pot Odds în acest caz este 3:1 (25% din potul total).

Ce înseamnă Pot Committed în Poker? 

Un jucător ajunge în situația Pot Committed în momentul în care pune mare parte din stackul său în pot și nu mai are cale de întoarcere, fiind absolut incorect să mai foldeze pe parcursul derulării acelei mâini. Punctul exact în care un jucător devine Pot Committed diferă în funcție de situație.

Ce înseamnă să pariezi sau să mărești potul la poker?

Bet pot înseamnă la poker să pariezi atâtea fise câte sunt deja în pot. De exemplu, dacă sunt 100$ în pot, să ceri potul înseamnă un pariu de fix 100$. Raise pot, în schimb, este un termen ceva mai complex deoarece trebuie să luăm în calcul și call-ul nostru înainte de a face pariul. De exemplu, adversarul pariază 100$ și potul este de 100$. Vom considera că potul este de 300$ (include și callul nostru) și vom face raise de 300$ la pariul de 100$, ceea ce înseamnă 400$ în total. Astfel, adversarul va trebui să plătească 300$ într-un pot total de 900$ (inclusiv callul său). Putem confirma că este un raise pot deoarece jucătorul advers are pot odds 2:1 (33%) pentru call.

Gânduri de final

Merită să ne amintim că scopul jocului de poker nu este să câștigăm toate mâinile. În situația în care câștigăm o mulțime de poturi mici, dar pierdem poturile mari, putem fi chiar pe minus. Scopul trebuie să fie câștigarea a cât mai multe fise (cel puțin la jocurile cash) - așa că poturile mari sunt mult mai importante decât cele mici. Citește și Regulile de joc la poker!