Strategia Check-Raise este o „armă” pe care trebuie neapărat să o incluzi în arsenalul tău de poker. Citește acest material 888poker și dezvoltă o strategie de joc optimă atunci când ești în afara poziției.

În situațiile în care ești primul care acționezi în fiecare din rundele de pariere post-flop este foarte dificil să maximizezi rata de câștig și să iei deciziile optime.

  • Este poziția în care ai cele mai puține informații despre mâinile adversarilor înainte de a acționa
  • Astfel, trebuie să efectuezi următoarea ta mișcare fără să ai nici cea mai vagă idee despre cum arată flopul pentru ceilalți participanți la mână

Prin urmare, pentru a-ți îmbunătăți șansele de câștig în situația în care ești primul la „vorbă”, este imperios necesar să încorporezi strategia Check-Raise în arsenalul tău de poker.

În cadrul acestui articol, vom vorbi despre această strategie, punând accent pe următoarele aspecte:

De ce este necesar să faci Check-Raise la poker

Încă din „epoca de aur” a pokerului, una dintre strategiile de joc cele mai populare la poker Texas Holdem era să bați check (să reprezinți o mână foarte slabă), pentru a face apoi raise la un eventual bet făcut de adversari.

În zilele noastre, Check-Raise este o strategie de poker bine dezvoltată, care te ajută să-ți balansezi jocul.

Iată câteva motive pentru care Check-Raise este o tehnică esențială în poker:

  • Linii de pariere agresive: Cu toții știm că agresivitatea este bună în jocurile de poker. Iar acest lucru se datorează în principal faptului că îți oferă două variante de a câștiga:
     
    1. Cu cea mai bună mână la showdown 
    2. Determinând adversarii să renunțe la mână și câștigând potul fără să arăți cărțile.
  • Te ajută să iei inițiativa: Ai puterea „supremă” în poker când beneficiezi de următoarele:
     
    1. Poziție optimă
    2. Conduci pariurile
    3. Range și/sau Avantaj la mână

Să spunem că ai dat doar call preflop și ești în afara poziției post-flop. Pe cele mai multe texturi ale boardului vei avea un dezavantaj semnificativ (niciunul din factorii de mai sus nu vor fi în favoarea ta).

Check-raise îți poate permite să iei inițiativa de la adversari, care nu vor mai avea avantajele de partea lor.

  • Anulează echitatea adversarului: Imaginează-ți că adversarii tăi pariază pe flop. Dacă nu faci niciodată check-raise, ei vor paria aproape mereu pe flop. Cu un check-raise te poți aștepta ca adversarul să dea check pe turn, în cazul în care nu renunță la mână.
  • Te transformă într-un jucător greu de înfruntat: Să spunem că, după ce dai check, următoarea ta mutare este întotdeauna call sau fold. Acest lucru le permite adversarilor să-și construiască mai ușor un range de mâini pentru valoare și bluff. Încorporând, însă, și strategia check-raise, vei face ca adversarii să se gândească de două ori înainte de a face value bets sau a bluffa din poziție.
  • Pentru a mări dimensiunea potului: Fără îndoială, este esențial să fii creativ și să apelezi la diferite moduri de a crește dimensiunea potului - mai ales în jocurile deep-stack. În acest fel, poți câștiga mai mult cu mâinile bune și merge chiar all-in pe river.

Exemplul 1 - Donk-Betting x2. Să ne imaginăm că potul este 5.5 BB. Decizi să preiei controlul mâinii (fără a fi în poziție) și pariezi 50% din pot - adversarul dă call. Astfel, potul va fi 11 BB pe turn și tu pariezi încă o dată 50%. Din nou adversarul plătește, iar pe river vei juca pentru un pot de 22 BB.

Exemplul 2 - Check-Raising x2. Luăm în calcul același pot de 5.5 BB. Dai check, iar adversarul pariază 2.7 BB (50% din pot). Mărești la 10 BB și primești call. Pe turn avem un pot de 25.5 BB, dai check, iar adversarul pariază 50% din nou - adică 12.5 BB. Din nou faci check-raise la 40 BB și primești call. Astfel, potul va fi ce 105.5 BB pe river, în loc de 22 BB - precum în primul exemplu.

  • Pentru a echilibra strategia check-raise: De cele mai multe ori, check este o acțiune pasivă, care indică o mână slabă. Incluzând în range-ul tău mâini cu care să faci check-raise pentru valoare, devii un jucător mult mai dificil de înfruntat.
  • Te ajută, de regulă, să scapi de o parte din adversari în poturile multi-way: Nu mai este un secret pentru nimeni că ai șanse de câștig mai mari în fața unui singur adversar, decât în mâinile în care se implică mai mulți jucători. Prin urmare, o mutare check-raise te poate ajuta să scapi de o parte din adversari post-flop. În același timp te va ajuta și să construiești un pot consistent.

Ce factori trebuie să fie îndepliniți pentru a face Check-Raise la poker

Pentru ca o mutare check-raise să fie eficientă în poker, mai mulți factori trebuie să fie îndepliniți:

  • În primul rând, trebuie să fii în afara poziției: Conform regulilor de joc, nu poți face check-raise atunci când ești în poziție. Asta pentru că, dacă dai check când ești ultimul care acționează, următoarea carte va fi împărțită imediat (runda de pariere se încheie).
  • Este ideal ca adversarul tău să fie un jucător agresiv: Check-raise funcționează doar când adversarul pariază după ce tu dai check. Astfel, este o tactică potrivită mai ales în situațiile în care joci împotriva unui adversar agresiv, care va paria destul de probabil în cazul în care dai check.

De notat: Nu face mereu check-raise cu mâinile puternice în fața adversarilor agresivi. Uneori, vei obține mai mult dacă îi oferi șansa de a conduce mâna pe următoarele străzi, chiar și când decide să încerce un bluff.

  • Trebuie să ai un range check-raise echilibrat: Dacă aplici strategia check-raise doar cu mâini bune, vei deveni un jucător ușor de „citit”. Iar jucătorii vor putea mult mai ușor să foldeze mâini medii sau chiar puternice în fața ta, fiind conștienți că sunt șanse mari să aibă o mâna mai slabă ca a ta.

Așadar, este indicat să incluzi și mâini mai slabe în range-ul tău de check-raise, cu care să bluffezi uneori. Totuși, nu aplica prea des această strategie, deoarece îți vei strica atât imaginea la masă, cât și rata de câștig. 

Strategii generale pentru construirea unui range Check-Raise

Când să faci check-raise la poker

Când ești în BB și crezi că flopul îl favorizează pe jucătorul care a dat raise pre-flop, în general, este mai bine să eviți o mutare check-raise.

Vorbim despre flopuri cu o textură de genul A-K-Q, K-K-J, Q-T-J și altele de acest tip.

Este bine să eviți check-raising din Big Blind pentru că adversarul tău are avantaje de range și nuts. Cu alte cuvinte, acesta poate avea perechi mari (full-uri), overpairs și alte combinații puternice (2 perechi, trips).

Mai degrabă faci un 3bet decât să dai un flat call la BB cu multe dintre aceste combinații din range-ul tău preflop.

Pe un board care te favorizează (cum ar fi board-uri de genul 6-4-3, 4-4-2, etc. din BB vs. un adversar care a mărit din UTG) poți încerca mai des un check-raise.

În ceea ce privește strategia check-raise, range-ul tău este mai strâns legat de textura board-urilor decât cel al adversarilor.

Check Raising pentru valoare

Cu mâinile puternice, vrei să construiești un pot consistent și să obții cât mai multă valoare, iar check-raise te poate ajuta.

De notat faptul că termenul de mână puternică este legat aici de structura boardului și de formatul jocului.

  • Să flopezi 2 perechi pe un board fără draw-uri este, fără îndoială, o situație în care ai o mână foarte puternică.
  • Pe de altă parte, 2 perechi pe un flop de genul 8-7-6 nu va fi niciodată o mână prea bună pentru check-raise.

După ce faci un check-raise pe flop pentru valoare, în mod normal continui să fii primul care să ceri atât pe turn, cât și pe river. Doar în puține situații este corect să faci un check-raise dublu sau chiar unul triplu.

Odată ce ai preluat conducerea unei mâini, continuă să ceri cu excepția situațiilor în care textura boardului se schimbă în mod dramatic în defavoarea ta. În astfel de situații ar fi indicat să încetinești.

Un alt topic care trebuie abordat în această secțiune este importanța protecției la check-raise. Această strategie merită încercată în special cu mâini medii ca tărie, pe board-uri cu cărți mici și mai ales atunci când adversarul tău pariază puțin. (Printre exemple se numără mâinile overpair vulnerabile.)

  • Conceptul este potrivit atunci când ești BB într-un pot single-raised.
  • Totuși, se poate aplica și atunci când nu ești în poziție BB, la poturi 3bet-raised.

Să ne imaginăm că adversarul tău face Cbet din poziție pe un board 7-4-2. De cele mai multe ori, acesta va avea 2 overcards și o echitate destul de bună versus un jucător care are o pereche.

Astfel, dacă ai în range-ul de apărare perechi de la mână precum 88 sau 99, ar trebui să faci check-raise pentru protecție în multe din cazuri. Asta deoarece este destul de probabil ca pe turn sau river să apară o carte mare (J, Q, K, A).

  • În mod clar, nu vrei ca adversarul să ajungă să prindă o pereche mare pe turn/river gratis - adică în cazul în care dai doar call sau check pe board.
  • În plus, dacă nu joci check-raise în astfel de situații, riști mai mult să ajungi într-o situație delicată în care este posibil ca perechea ta medie să fie bătută de o pereche mare pe care adversarul o prinde pe turn sau river.

Acestea fiind spuse, să alegi o mutare check-raise pe flop în situațiile descrise este, fără îndoială, una excelentă, din cel puțin 3 motive - 

  • Îți oferă valoare
  • Împiedică adversarul să realizeze echitate gratis
  • Simplifică unele decizii pe care le ai de luat pe parcursul mâinilor

Check Raising ca Semi-Bluff / Bluff

Draw-urile fără valoare la showdown (SDV) sunt cele mai bune candidate pentru strategia check-raise. Nu poți da call-uri profitabile pe flop-turn și câștiga pe river fără să fii cel care conduce pariurile și fără o valoare reală la show-down.

Prin urmare, este o strategie bună să dai check-raise cu draw-uri de culoare sau chintă (mici și medii). Ai grijă, însă, să nu faci din acest lucru un obicei, deoarece vei ajunge să faci Over-Bluffing!

În schimb, dacă faci asta doar la o parte dinte mâinile de poker jucate, vei reuși să menții un echilibru optim.

Pentru a bluffa pe anumite board-uri, va trebui în mod clar să fii ceva mai creativ.

De exemplu, un board precum K-8-3 rainbow (curcubeu - cărți din diferite suite) nu oferă nici un draw de culoare, nici unul de chintă. 

Prin urmare, ce mâini ar fi bune pentru bluff

În acest context, mâinile cu care poți încerca un (semi) bluff check-raise sunt cele care conțin draw-uri backdoor (este nevoie de două cărți bune - turn & river - pentru a se încheia). De exemplu, mâini precum 10-9 suited sau 7-9 suited, care nu pot forma chintă sau culoare pe turn, însă pot pe river. Acest tip de mâini este cel mai potrivit pentru check-raise într-un astfel de context.

Notează faptul că pe flop este de preferat să faci check-raise mai degrabă pentru a bluffa decât cu mâini valoroase.

Și asigură-te că, pe măsură ce mâinile se desfășoară, nu continui să pariezi la 100% din mâinile cu care faci check-raise bluff. Vei ajunge să bluffezi mult prea mult pe turn și river. Astfel, nu uita și să renunți la unele mâini.

În general, este bine să știi să renunți la mână atunci ratezi un draw puternic de culoare pe river. După check-raise pe flop și un turn nefavorabil, este nevoie de precauție pentru a merge mai departe cu draw-uri de chintă sau draw-uri slabe de culoare, fără prea mare valoare la showdown.

Împotriva unor pariuri consistente, este de preferat să faci check-raise doar în cazul în care ai un draw puternic.

Sfaturi pentru a-ți îmbunătăți strategia Check-Raise la poker

În primul rând, ține minte că sub nicio formă nu are sens să bluffezi un jucător de tip „calling station” (jucător slab, care plătește în general cu orice două cărți).

Astfel, este necesar să-ți ajustezi strategia de bază GTO check-raise în funcție de stilul de joc al adversarilor de la masă.

Iată câteva sfaturi principale legate de check-raising:

  • Dacă ai un adversar care plătește multe din pariurile tale check-raise, nu mai folosi prea des această strategie pentru bluff.
  • Să spunem că știi că adversarul tău pariază pe draw-uri și plătește în astfel de situații orice pariu check-raise. În acest caz, nu ezita să ceri mult când ai o mână puternică, pentru a maximiza potențialul mâinii.
  • Pe de altă parte, când ai de-a face cu un adversar care renunță la majoritatea mâinilor la care faci check-raise (overfold), profită de acest lucru și crește proporția de bluffuri la mâinile cu care faci check-raise.
  • Dacă ai un adversar care obișnuiește să facă foarte des Cbet pe flop, folosește check-raise mai des decât în mod normal. Fă acest lucru mai ales pe flopuri „uscate” (2-7-9, 3-5-7, 4-4-8), caz în care este destul de posibil să fi ratat complet flopul (cu mâini A-K, K-Q, A-J etc.) și să fie nevoit să foldeze.
  • În cazurile în care adversarul cere mult pe flop, este de preferat să nu încerci prea des strategia check-raise.
  • Dacă, din contră, dai check și cere puțin, poți încerca mult mai des Raise-uri pentru valoare.
  • Încearcă să balansezi jocul cu pariuri check-raise plasate pe străzi diferite. De exemplu, pe un flop T-5-2, poți avea unul din cele 3 seturi posibile. Iar strategia ta check-raise ar putea include următoarele - 

- check-raise pe primele străzi în majoritatea cazurilor în care ai set de 2 sau 5
- de preferat să întinzi capcane cu seturi de 10
- check-raise pe turn/river în o mică parte din situațiile în care ai set de 2 sau 5

Aceste linii de pariere îți vor îmbunătăți, de asemenea, range-ul call-urilor pe flop și turn.

  • Să luăm în considerare situația în care ai de-a face cu un adversar agresiv, mare amator de bluffuri. În acest caz, vei avea mai mult de câștigat jucând mai mult cu check (cu sau fără intenția de a face check-raise la un moment dat) decât plasând pariuri. Astfel, adversarii își vor deschide range-ul pentru bluff, ceea ce îți va conferi un avantaj consistent asupra lor.

Tot la acest capitol, să spunem că, împotriva unui adversar care obișnuiește să ceară pe toate străzile chiar și cu „aer”, este indicat să păstrezi check-raise pentru final. Dacă presupui că ai o mână mai bună ca a lui, bate check pe toate străzile, lasă-l pe el să ceară pe toate străzile (o va face, de cele mai multe ori), rezumă-te la a da doar call și păstrează raise-ul pentru river.

  • Dacă preferi să ceri mult la un check-raise, poți include mai multe bluffuri în range-ul tău.
  • Dacă vrei să folosești bet-uri mai mici pentru check-raise, ar trebui să bluffezi ceva mai rar.

Concluzii Check-Raise

Fără îndoială, Check-Raise este o unealtă foarte necesară în arsenalul tău de poker, dacă intenționezi să devii un jucător de temut, profitabil. 

În cele mai multe cazuri, este dificil să joci mâinile când nu ești în poziție (OOP -Out Of Position), mai ales când trebuie să-ți aperi blindurile.

  • Să înveți să aplici în mod optim strategia Check-Raise te va ajuta să crești rata de câștig în afara poziției.
  • De asemenea, te va ajuta să echilibrezi liniile de pariere.

În concluzie, fii sigur că adaugi în jocul tău ceea ce ai învățat din acest material. Până data viitoare, te sfătuim să încerci să folosești cât mai bine strategia Check-Raise la următoarea partidă de poker și îți urăm mult noroc la mese!

About the Author
By

Matthew Cluff

Matthew Cluff a început să joace poker online în 2012, după ce a jucat heads-up cu tatăl său în perioada adolescenței. Studiind jocul cu pasiune, a lucrat inițial la dezvoltarea și îmbunătățirea jocului său pentru turnee. În primul an, a câștigat 13.435 de dolari, când a ajuns pe locul 2 într-un turneu cu intrare de 22 de dolari, la care au participat peste 5.000 de jucători!

De atunci, Matthew a făcut tranziția la jocurile cash, atât live cât și online, cu specializarea în 6-max NLHE.
Articolele sale foarte apreciate pot fi găsite online cu o căutare rapidă.

Related Content

Cum se joacă 8-Game Mix Poker?

Draw-urile în poker explicate în 5 pași

Texas Holdem: Sfaturi de strategie pentru jucătorii experimentați

5 sfaturi esențiale pentru 5-Card Stud Poker

Cele mai comune 9 personalități caracteristice jucătorilor de poker. Tu din care categorie faci parte?

7 lucruri de care să ții cont când ai două perechi la Hold’em

Cum să folosești Poker Odds preflop pentru a reduce variația și a minimaliza influența norocului!

Tot ce trebuie să știi despre buy-in la poker

Top 7 sfaturi care te vor ajuta să faci trecerea de la Poker Online la Poker Live, fără să știe nimeni că ești începător

Cum să joci perechile de la mână în poker? Ghid complet