• Runde de pariere în Cincinnati Poker
  • Variante de Cincinnati Poker
  • Sfaturi pentru Cincinnati Poker

Cincinnati nu este doar un oraș din Ohio. Pentru cei pasionați de poker, este de asemenea denumirea uneia din cele mai populare variante de poker jucate alături de prieteni. Dacă nu ați inclus deja varianta Cincinnati Poker în gama voastră de jocuri, ați putea lua în considerare să o faceți cât de curând. 

În mod tradițional, la Cincinnati Poker fiecare jucător de poker primește câte 4 cărți (nu se vede niciuna dintre ele), la fel ca la Omaha. Apoi, pe masă se așează 4 cărți comune (comunitare) cu un total de 5 runde de pariere.

Jucătorii pot folosi oricare 5 din cele 8 cărți pentru a forma mâna cea mai bună. Ierarhia mâinilor este cea uzuală, de care se ține cont la cele mai comune variante de poker (Texas Holdem, Omaha).

Un lucru este cert - cu atât de multe cărți din care să alegi, vor apărea mai mereu mâini puternice.

Nu fiți surprinși să vedeți o mulțime de -

  • Chinte
  • Culori
  • Full-uri
  • Careuri

Pentru cei dornici de și mai multă acțiune, se poate merge la nivelul următor, ridicând numărul total de cărți împărțite la 10 - 5 pentru fiecare jucător și 5 comune.

Dacă se joacă în format Fixed Limit, jucătorii pun de regulă ante - o sumă egală cu aproximativ 10% din limita de pariere.

Iar în cazul în care se joacă no-limit sau pot-limit, se poate alege o structură de blinduri similară cu cea de la No-Limit Texas Hold’em.

Runde de pariere în Cincinnati Poker

După cum precizam în introducere, sunt 5 runde de pariere în total la Cincinnati Poker. Prima rundă are loc preflop, după ce toți jucătorii primesc cărțile proprii. Dacă se pune ante, jucătorul din stânga dealerului acționează primul.

Dacă se pun blinduri, jucătorul din stânga Big Blindului este cel care acționează primul. La fel ca în majoritatea variantelor de poker, jucătorii pot spune check, pot paria (bet) sau renunța la mână (fold) atunci când aleg să joace Cincinnati Poker.

Celelalte 4 runde de pariere au loc după apariția fiecărei cărți comune. După ce este așezată ultima carte comună pe masă, are loc ultima rundă de pariere și apoi se face showdown.

În acel moment, toți jucătorii rămași în mână își arată cărțile. Cel care reușește să formeze cea mai bună mână din cinci cărți, folosind orice combinație dintre cele patru cărți proprii și cele patru cărți comune, va câștiga potul.

WSOP

La fel ca în cazul altor variante de poker, se pot face modificări ale numărului de runde de pariere, dacă toți participanții sunt de acord. Se poate opta pentru 4 runde de pariere în loc de 5, eliminând runda preflop.

La fel de bine, se poate lăsa runda de pariere preflop, dar împărți direct două din cele patru cărți comune (așa cum se pune flopul la Hold’em). 

Variante de Cincinnati Poker

Deși puteți adăuga o carte „wild” (joker) în joc, nu este nevoie să faci asta la Cincinnati Poker, deoarece este suficient de multă acțiune. Dacă, totuși, decideți să adăugați o carte „Wild”, fiți siguri că stabiliți în mod clar ierarhia mâinilor. Asta pentru că unii jucători consideră 5 bucăți (5 of a kind) ca fiind o mână mai bună și decât Chinta Royală.

West Cincinnati Poker este o variantă ușor diferită, în care jucătorii primesc 5 cărți în mână. Pe masă, în schimb, se așează tot 4 cărți comune, rezultând un total de 9 cărți din care jucătorii trebuie să formeze cea mai bună mână. Cea de-a 4-a și ultima carte comună pusă pe masă este „wild”.

Cincinnati Poker poate fi jucat și în versiune Hi-Lo de cei pasionați de ideea poturilor împărțite (split pot). Regulile de joc utilizate vor fi cele de la Omaha Hi-Lo.

Versiunea Split-Pot nu trebuie confundată cu „Low Hole Cincinnati Poker”. În acest format, cartea cea mai mică din mâna fiecărui jucător se transformă în „wild” (doar pentru jucătorul respectiv), alături de orice altă carte de aceeași valoare.

Să spunem că 2 de frunză este cartea ta „wild”. Asta înseamnă că orice alt 2 va fi tot „wild” pentru tine, indiferent că îl ai în mână sau este pe masă, în cadrul cărților comune.

Sfaturi pentru Cincinnati Poker

Sunt puține jocuri care oferă atât de multă acțiune precum Cincinnati Poker. Așadar, nu ar fi rău să ai în vedere următoarele lucruri pentru a-ți crește șansele de câștig.

  • În primul rând, înțelege că Cincinnati Poker este un joc în care se câștigă de regulă cu mâini mari. Nu te aștepta să câștigi prea des cu mâini precum o pereche, două perechi sau 3 bucăți. Cu atât de multe cărți, probabilitatea de a prinde chinte și culori crește dramatic. Ca atare, acestea ar trebui să fie mâinile de bază.
  • Dacă vrei să faci o chintă sau culoare, fii sigur că mâna ta de start îți oferă o șansă bună să le prinzi pe amândouă. Mâini precum 89♠10J îți oferă șanse mari să faci o chintă. (Ai nevoie doar de un 7 sau de o Damă pentru asta.)
  • Pentru a face culori, ai nevoie de cât mai multe cărți din aceeași suită în mâna de start. Este foarte dificil să prinzi o culoare când cele 4 cărți din mână sunt ceva de genul AK♠Q♣J. Ai doar o singură carte din fiecare suită, deci ai nevoie ca toate cele 4 cărți comune să fie din aceeași suită pentru a avea culoare. Chiar și așa, nu este o mână cu mult potențial, deoarece fie nu ai culoare la As, fie ai și un adversar cu o culoare mai mică nu va plăti pre mult cu ea, de regulă.
  • Dacă sunt două cărți de aceeași culoare pe masă, atunci ai nevoie doar de trei cărți din aceeași suită în mână. Dacă ai o mână precum 379K, mai ai nevoie de o singură carte de inimă roșie pentru a face o culoare. Dacă toate cele 4 cărți din mână sunt din aceeași suită, este de fapt destul de bine. Mai ales dacă se aliniază în așa fel încât să ai și o șansă bună să faci o chintă.
  • În timp ce culorile și chintele sunt mâini destul de bune, full-urile și careurile sunt clar și mai bune. Pentru a forma astfel de mâini, vei avea nevoie de perechi. Astfel, stai bine atunci când primești în mână o pereche sau chiar două.
  • Desigur, există potențial maxim atunci când primești în mână 3 sau 4 cărți de același fel. Sunt cazuri extrem de rare, așa că, atunci când le ai, ar trebui să scoți maximum.

Dacă îți place acțiunea la maxim, adori mâinile puternice și iubești poturile „suculente”, Cincinnati Poker este în mod clar jocul potrivit pentru tine!
 

Chad Holloway e câștigător al brățării 2013 World Series of Poker și Directori Media pentru Mid-States Poker Tour. Înainte de asta, a petrecut șase ani călătorind prin lume ca editor șef și reporter live pentru Poker News.

Mai mult, el scrie un editorial urmărit la nivel național, este Ambasadorul Statului Wisconsin pentru revista Ante Up, e Editor Șef al revistei MSPT și contribuie la revista Casino World. E un contributor regulat la revista 888poker iar în 2015 a publicat o revistă de benzi desenate de poker cu tematica zombie - World Series of Zombies (WSOZ).