„Fazele târzii” ale unui MTT reprezintă perioadă finală a unui turneu, începând cu faza Bubble și până la stabilirea câștigătorului. În cele ce urmează, vom discuta despre modul în care îți poți maximiza șansele de a ajunge cât mai sus într-un MTT.

Cuprins

Înțelegerea ICM

Din considerente ICM (Independent Chip Modelling), așteptările de la un anumit tip de joc vor varia în funcție de etapa turneului. Cea mai consistentă presiune ICM apare de obicei în faza de Bubble (faza în care se intră în bani), dar dispare imediat după - deoarece apare o anumită relaxare și premiile cresc destul de puțin de la un loc la altul sau sunt chiar egale pentru un anumit număr de jucători, de regulă.

Pe măsură ce jucătorii se apropie de masa finală, presiunea ICM începe din nou să crească, pentru că premiile cresc din ce în ce în ce mai serios și o condiție de bază pentru a câștiga un turneu este să ajungi la masa finală. De notat faptul că, cu cât presiunea ICM este mai redusă, cu atât jocul într-un turneu se aseamănă cu unul de la o masă de cash. 

Imediat după faza Bubble, obiectivul nostru ar trebui să fie construirea unui stack consistent cât mai repede posibil (chiar dacă asta înseamnă să riscăm eliminarea din turneu).

Strategia Post-Bubble

Până când apar diferențe majore între premii, scopul fiecărui jucător de la masă ar trebui să fie construirea unui stack consistent pentru masa finală. Nu are niciun rost ca jucătorii short-stack să joace conservator în această etapă. Da, are sens să faci acest lucru în faza Bubble, însă acum se recomandă un joc foarte agresiv.

Eliminarea din turneu în această etapă nu este o problemă mare, deoarece premiile cresc destul de puțin, de regulă, în această fază, spre deosebire de faza Bubble - acolo unde este o diferență extrem de mare între a părăsi turneul fără a primi niciun premiu și a intra în bani.

Desigur, nu ar trebui să ne asumăm riscuri inutile pentru a crește numărul de fise, dar există o presiune suplimentară asupra jucătorilor short stack, care trebuie să joace orice mână decentă pentru a nu risca să fie eliminați din blinduri. Deciziile specifice de comitere vor fi corecte chiar și când chip-EV este considerat a negativ.

Prim urmare, orice decizie care, pe termen lung, poate duce la clasarea pe un loc superior trebuie luată fără să stăm prea mult pe gânduri.

Strategia la masă finală

Presiunea ICM crește din nou atunci când ne apropiem de masa finală și când ajungem acolo. Efectul exact al acestui lucru depinde de diferențele dintre premii. Cu cât sunt diferențe mai mari, cu atât contează mai mult dimensiunea stack-urilor jucătorilor. Când sunt diferențe foarte mari între premii, se joacă practic un fel de fază Bubble la fiecare eliminare.

În schimb, un turneu de genul „câștigătorul ia tot” (Winner Takes All) se joacă exact ca un joc de cash, indiferent de stadiul turneului - adică nu există practic presiune ICM.

Pentru a ajuta la ilustrarea conceptului la nivel de bază (fără folosirea matematicii), imaginați-vă că au rămas 3 jucători la masa finală cu următoarele stack-uri:

  • Jucătorul 1: 5.000 de jetoane
  • Jucătorul 2: 10.000 de jetoane
  • Jucătorul 3: 15.000 de jetoane

Să ne imaginăm pentru un minut că suntem jucătorul 2 și, conform regulilor turneului, trebuie să mergem all-in coinflip împotriva unui adversar ales de noi. Desigur, o astfel de regulă nu există în turnee, dar oare pe cine ar trebui să alegem, ipotetic vorbind?

Dacă nu cunoaștem deloc ICM, am putea răspunde „nu contează, primim aceeași cantitate de jetoane pe care le punem în joc (dacă reușim să câștigăm mâna)”.

Un astfel de răspuns este complet greșit. Corect este să alegem întotdeauna să jucăm împotriva jucătorului 1. De ce? Haideți să vedem cum stau lucrurile în funcție de modul în care se termină mâna:

Împotriva jucătorului 1 

  • Câștigăm – Ne-am asigurat acum un loc doi și avem acum un stack egal cu cel al liderului.
  • Pierdem – Este regretabil, dar mai avem totuși 5.000 de jetoane și știți cum se spune: ,,O fisă și un scaun pot fi suficiente pentru a câștiga un turneu”...

Împotriva jucătorului 2

  • Câștigăm – OK, avem 20.000 de fise și dominăm masa, dar nici măcar nu am reușit să ne asigurăm locul doi. Cu puțin ghinion, putem totuși termina pe locul trei.
  • Pierdem – Suntem eliminați pe locul trei. Jucătorul 1, care avea jumătate din fisele noastre la startul mâinii are asigurat locul 2...

De fapt, dacă suntem jucătorul 1, ne dorim foarte tare ca jucătorii 2 și 3 să meargă all-in. S-ar putea să ne asigurăm locul 2 fără a fi nevoie să ne asumăm niciun risc. Cu toate acestea, presupunând că jucătorii 2 și 3 nu par dispuși să riște prea mult, jucătorul 1 este sub presiune și trebuie să forțeze dublarea.

Jucătorul 2 poate juca de fapt ceva mai tight, în speranța că jucătorul 1 va fi eliminat de jucătorul 3.

Poker Player

Prin urmare, atunci când jucătorii buni vorbesc despre „presiune ICM”, se referă într-adevăr la mai multe tipuri de presiune, în funcție de poziția de la masa finală.

  • Jucătorii shirt-stack sunt mereu sub presiune și trebuie să joace agresiv.
  • Cei mai mulți jucători caută să joace împotriva adversarilor pe care îi acoperă, pentru a nu risca să piardă toate fisele și să fie eliminați.
  • Jucătorii experimentați știu să profite din plin de situațiile în care au stack-uri mari și ceilalți jucători evită să joace mâini decisive contra lor.
  • Jucătorii cu stack-uri medii pot juca o vreme mai tight, în speranța că jucătorii short-stack vor fi eliminați.

Am analizat mai sus un model cu doar 3 jucători pentru a oferi cea mai simplă explicație a modului în care ICM influențează deciziile de la masa finală. Cu toate acestea, modelul se poate extinde la o masă finală chiar și cu 9 sau 10 jucători.

Ridică-ți nivelul cu ICM

Este dificil să rulezi calcule ICM manual, așa că majoritatea jucătorilor folosesc un software special pentru acest lucru. Astfel, este o idee bună să achiziționezi un calculator ICM și să faci diferite experimente cu diverse fonduri de premiere.

O înțelegere a modului în care funcționează matematica în determinarea EV a diferitelor moduri de joc, pe baza configurației ICM, va ajuta jucătorii să învețe să formuleze estimări rezonabile rapid.

Intervalele Push/Fold sunt obișnuite pentru situațiile în care ești short-stack în orice fază a unui turneu. În cele mai multe cazuri, opțiunile noastre se vor limita la all-in sau fold atunci când suntem primii să acționăm. Ca atare, este util să ai o idee clară asupra mâinilor cu care este indicat să împingi all-in.

Mulți aleg să folosească „calculatoare Nash” care generează soluții pentru intervalele push/fold.

Deși rezultatul nu va fi întotdeauna cea mai puternică strategie exploatatoare, te poate ajuta să-ți faci o idee aproximativă cu privire la cât de largi ar trebui să fie intervalele push/fold în diferite scenarii.

Psihologie la masă finală

Probabil că nu ar trebui să fie surprinzător faptul că jocul la nivel mental al oricărui jucător poate avea de suferit la masa finală și aici se pot accentua și stările nervoase. Impactul presiunii de la masa finală variază de la un jucător la altul și nu există prea multe de făcut în acest moment pentru a rezolva problema.

Cu toate acestea, trebuie avute în vedere următoarele lucruri:

  • Este logic să lucrăm la modul nostru de gândire la înainte de a ajunge la o masa finală.
  • Pregătirea corectă bazată pe structura specifică a turneului poate ajuta la atenuarea nervozității.
  • Pe măsură ce ne obișnuim să ajungem la mese finale, presiunea va fi din ce în ce mai mică și calitatea deciziilor luate va fi din ce în ce mai bună.
     
About the Author
By

Timotei "Ch0r0r0" Allin

Timothy "Ch0r0r0" Allin este un jucător profesionist, instructor și autor. Începând cu anul 2006, și-a început ascensiunea de la cele mai mici mize online, fără a depozita niciun dolar. După ce a concurat în unele dintre cele mai dificile jocuri (unde a și a câștigat), își împărtășește ideile și strategiile sale cu revista 888poker.

Related Content

Cum se joacă 5 Card Poker - ghid complet

Cum se joacă 4 Card Poker

Tabele pentru jocul din blinduri la poker: Află tot ce trebuie să știi!

Top 7 sfaturi pentru crearea și întreținerea Feței de poker

Ce înseamnă Slow Rolling în poker?