În timp ce modul în care joci în fazele incipiente ale unui turneu este, de regulă, considerat mai puțin crucial decât jocul în fazele târzii, este totuși foarte important să valorificăm orice oportunități care ni se oferă la start. Ca în orice alt domeniu, primii pași sunt cât se poate de importanți și în cadrul unui turneu de poker.

Unii profesioniști se înregistrează mai târziu la turnee

Este adevărat că o parte din jucătorii profesioniști de poker aleg în mod deliberat să se înregistreze mai târziu în turneele MTT în care este permis acest lucru. Totuși, este bine de știut că această strategie nu îți va maximiza șansele de câștig.

Așa că se pune întrebarea de ce unii jucători pro aleg să se înregistreze mai târziu în turnee? Este clar că fazele unui turneu în care nu se oprește ante sunt mai puțin importante decât cele în care se oprește ante. Din acest motiv, unii jucători aleg să intre în turnee doar în momentul în care pariurile ante încep să fie oprite.

Deși o astfel de tehnică ar putea crește șansele de câștig per oră, nu ne va crește și ROI, așadar nu este recomandată pentru marea majoritate a jucătorilor.

Înscrierea încă de la începutul evenimentelor ne asigură că ne oferim cea mai bună șansă de a deveni un jucător profitabil în general.

Fazele incipiente ale turneelor: Pre-Ante

Primele runde ale unui MTT implică în mod normal dimensiuni consistente ale stackurilor jucătorilor în raport cu nivelul blindurilor. Iar cele mai multe poturi sunt destul de mici, principalul motiv fiind faptul că încă nu se oprește Ante.

Mulți jucători sunt de părere că strategia corectă de joc în aceste faze incipiente este similară partidelor de cash, însă este crucial să înțelegi că există totuși o diferență majoră.

Fisele câștigate nu sunt la fel de valoroase precum cele pierdute.

De ce este adevărat acest lucru?

Să ne imaginăm o masă de cash cu buy-in de 10$. Dacă reușim să câștigăm stack-ul unui adversar, adăugăm 10$ la stackul nostru. Mai mult decât atât, dacă reușim să câștigăm stackurile a 9 jucători de la masă, vom avea un stack total de 100$.

Situația nu este la fel și în cazul turneelor ce poker MTT. Dacă reușim să eliminăm toți jucătorii din turneu, vom primi un procent de aproximativ 40% din fondul total de premiere din cauza faptului că sunt plătite și alte poziții, nu doar prima.

Prin urmare, ce înseamnă acest lucru pentru strategia de joc în fazele de start ale turneelor?

Trebuie să jucăm tight și la începutul turneelor și să încercăm să luăm decizii cât mai profitabile.

Cu alte cuvinte, este foarte clar că nu are niciun sens să pui prea multe fise în joc sau chiar să mergi all-in în fazele de debut ale turneelor MTT. Chiar și în cazul în care câștigăm un Flip, creștem valoarea stackului cu un procent limitat, în timp ce, în cazul în care pierdem, suntem eliminați (sau rămânem cu foarte puține fise) și pierdem banii plătiți pentru tichetul de intrare. 

Astfel, o strategie excelentă este să urmărim să ajungem în poziții foarte bune pe flop și să adunăm cât mai multe fise, cu precădere de la adversarii mai slabi. În caz contrar, nu merită sub nicio formă să riscăm o parte prea mare din stack-ul nostru de start.

Faze de start ale turneelor: Post-Ante

Nivelul în care se introduc pariurile Ante diferă de la un turneu la altul, în funcție de structura acestuia. Totuși, pariurile Ante sunt introduse ceva mai târziu, atunci când blindurile cresc. Blinduri mai mari și pariuri Ante înseamnă în mod automat că orice pot este acum mai atractiv, iar jocul se schimbă clar. 

Pe scurt, următorul principiu este primul care trebuie luat în calcul - Cu cât avem mai puține fise, cu atât trebuie să jucăm mai agresiv.

Post-Ante

„Furtul blindurilor” devine în acest moment o practică mult mai frecvent întâlnită. Trebuie să profităm de orice oportunitate pentru a ne asigura că stackul nostru nu scade prea mult în așteptarea mâinilor puternice. De asemenea, este bine să notăm faptul că nu trebuie să renunțăm foarte ușor la blinduri atunci când adversarii deschid cu raise din poziții care le permit, de regulă, să încerce să fure blindurile.

Dacă avem un stack de 20-30 bb în această etapă, situația nu este disperată astfel încât să căutăm cu tot dinadinsul o dublare. Deși vom juca mai agresiv în situațiile în care este necesar, vom evita totuși să punem în pericol întreg stack-ul în mod inutil.

Este de preferat să treci de faza Bubble cu un stack mic, decât să încerci să te dublezi cu mâini nu foarte puternice. Desigur, găsirea echilibrului este esențială, iar asta înseamnă că nu trebuie să ne temem să mergem all-in cu mâini bune doar pentru faptul că ne apropiem de premii (ITM). O dublare în fazele pre-Bubble este mereu extrem de benefică, deoarece ne va permite să exercităm mai multă presiune asupra adversarilor noștri atunci când ajungem chiar în faza Bubble.

Strategia de joc la Bubble

În orice turneu de poker MTT, faza Bubble este extrem de importantă. Aici avem șansa să ne mărim stackul aplicând presiune constantă asupra adversarilor (în special asupra celor short-stack sau foarte tight) dar, la fel de bine, putem fi eliminați fără a intra în bani. 

La Bubble, orice jucător de poker simte o oarecare presiune la nivel psihologic: Ești eliminat acum și pleci fără niciun ban! Rezistă și primești un premiu mai mare decât prețul plătit la înscriere.

Nu este ceva surprinzător ca unii jucători să înceapă să foldeze aproape toate mâinile, în speranța că vor reuși să intre în bani.

Nu este o abordare greșită, în unele cazuri, însă depinde extrem de mult de nivelul stackului tău în comparație cu cel al celorlalți adversari de la masă. Una din cele mai comune greșeli pe care jucătorii le fac în turnee MTT este lipsa agresivității în faza Bubble.

Haideți să analizăm jocul la Bubble în funcție de dimensiunea stack-urilor!

Short Stack fără prea mari speranțe - În cazul în care ne numărăm printre jucătorii cu cele mai mici stackuri, e clar că șansele să trecem de faza Bubble nu sunt grozave. Iar dacă stackul nostru este mai mic de 15bb, vom căuta să mergem all-in imediat ce avem o oportunitate (în special să fim noi cei care împingem toate fisele în joc, nu să dăm call). Riscurile nu sunt foarte mari devreme ce oricum avem slabe șanse să trecem de Bubble cu stackul mic pe care îl avem.

Stack Mic - Mediu - În cazul în care avem un stack de 15-30 bb, nu se poate spune că stăm foarte bine în turneu, dar avem șanse destul de bune să depășim faza Bubble. De regulă, unul din jucătorii short stack va fi eliminat în câteva mâini, așa că e o idee să foldăm cât mai mult, pentru a reuși să „intrăm în bani”.

Prin urmare, avem nevoie să luăm o decizie cu privire la cât de agresiv ar trebui să jucăm. Dacă adversarii pe care îi avem la masă fac greșeala clasică de a folda prea mult în faza Bubble, înseamnă că avem o oportunitate excelentă de a juca hiper-agresiv și de a fura cât mai multe poturi. Chiar și dacă avem ghinion și jucăm o mână împotriva unui jucător short stack care prinde o mână mai bună ca a noastră, rămânem totuși cu ceva fise în joc și avem încă șanse să trecem de Bubble.

Dacă, din contră, adversarii de la masă nu par afectați de faptul că este posibil să fie eliminați chiar înainte de premii, ar fi o idee bună să jucăm foarte tight, așteptând doar mâinile extrem de puternice și, evident, eliminarea altui jucător Bubble. Imediat ce se intră în premii, este necesar să trecem la un joc super agresiv până ce reușim să ne construim un stack decent.

Ca jucător cu stack mediu, în faza Bubble este de preferat să mergem all-in împotriva jucătorilor cu stackuri mai mici decât împotriva celor care ne „acoperă”, deoarece astfel putem supraviețui unui flip pierdut. 

În concluzie, un stack mediu ne va ajuta să trecem de faza Bubble fără să ne asumăm riscuri prea mari și fără a fi nevoiți să căutăm cu insistență să ne dublăm fisele. 

Stack Mediu - Mare - Dacă suntem în situația ideală de a avea un stack consistent, de 30 - 100 bb sau chiar mai mare, vom căuta să jucăm agresiv în fața jucătorilor short stack sau cu stack mediu și vom fi foarte calculați când jucăm o mână împotriva unui jucător cu un stack mai mare sau asemănător cu cel pe care îl avem.

Strategia de joc se schimbă din următoarele motive:

  1. Jucătorii au tendința să joace destul de tight la Bubble.
  2. Unii jucători vor avea tendința să foldeze multe mâini în fața noastră doar pentru simplul fapt că îi „acoperim”.
  3. Ne asumăm riscuri foarte mici în situația în care mergem all-in cu adversari short stack (chiar dacă pierdem, nu riscăm să fim eliminați sau să ruinăm stackul).

Din acest motiv, vom căuta să eliminăm cât mai mulți jucători short stack. Deși ar fi o idee bună să nu încercăm să furăm cu orice două cărți, cu siguranță vom căuta să profităm de avantajul stackului nostru în fața jucătorilor cu stackuri mult mai mici, pentru care riscă eliminarea din turneu la orice flip.

Cu alte cuvinte, Bubble este o etapă a turneelor în care jucătorii cu fise multe trebuie să joace agresiv împotriva jucătorilor cu stackuri reduse.

Pe de altă parte, este nevoie de multă atenție la mâinile la care participă cel puțin un alt jucător cu fise multe. La Bubble, nu are sens să riscăm un joc agresiv în fața unui jucător care are un număr de fise aproximativ egal cu al nostru, cu excepția cazului în care avem o mână „monstru”, dar chiar și așa putem încerca să nu „comitem” întreg stackul, pentru a reuși să trecem de faza Bubble și să intrăm în premii.

Cum să joci în fazele de start ale turneelor de poker - concluzii

  • Joacă tight în fazele de start ale unui turneu de poker MTT, în special în nivelurile în care nu se opresc pariuri Ante.
  • Calculează-ți cu atenție mișcările în fazele în care apar pariurile Ante, în funcție de dimensiunea stackului.
  • Profită cât poți de mult de jucătorii tight în faza Bubble.

Timothy "Ch0r0r0" Allin este un jucător profesionist, instructor și autor. Începând cu anul 2006, și-a început ascensiunea de la cele mai mici mize online, fără a depozita niciun dolar. După ce a concurat în unele dintre cele mai dificile jocuri (unde a și a câștigat), își împărtășește ideile și strategiile sale cu revista 888poker.