Politica privind bonusurile

Este posibil să acordăm periodic bonusuri și oferte speciale care fac obiectul acestei Politici de Bonus, Acordului cu Utilizatorul (care ți se aplică) și oricăror termeni și condiții specifici fiecărei promoții disponibile pentru tine (“Termenii Promoției”). În cazul unei neconcordanțe între termenii specificați în Politica de Bonus, Acordul cu Utilizatorul și/sau Termenii Promoției (în măsura în care termenii se aplică unui bonus sau unei oferte speciale), se va aplica următoarea ordine a priorității: (i) Termenii Promoției (ii) Politica de Bonus, (iii) Acordul cu Utilizatorul.

Ce este politica privind bonusurile 888poker?

Politica privind bonusurile 888poker stipulează următoarele:

  1. La libera alegere a 888poker şi conform regulilor prezentate mai jos, jucătorii noi pot primi un bonus de bun venit de 100% până la 3.000 Lei asociat cu prima depunere efectuată în contul lor de joc, cu excepția jucătorilor cu cont temporar, pentru care nu s-a efectuat verificarea autenticităţii datelor furnizate de către aceștia la înregistrarea contului de joc, și care, potrivit legii, au posibilitatea de a alimenta contul de joc cu o sumă în limită maximă de 200 euro respectiv echivalentul în lei, prin urmare bonusul maxim în cazul acestora fiind în limita a 900 Lei.
  2. 888poker îşi rezervă dreptul de a limita bonusul de bun venit la (i) un bonus pe familie sau (ii) un bonus pe terminal de calculator.
  3. Termenii “Depozit inițial”, „Bonus de bun venit”, „Bonusul pentru primul depozit”, „Bonusul de potrivire” și 'Bonusul pentru prima dată' se referă toţi la acelaşi bonus de bun venit.

Termeni şi condiţii speciale pentru bonusul de bun venit

  1. Eligibilitate: Bonusul de bun venit de 100% până la 3.000 Lei se acordă numai jucătorilor noi (adică jucători care nu au efectuat deja un depozit într-un cont de joc existent sau anterior în oricare dintre serviciile oferite prin intermediul Website-ului 888.ro).
  2. Pentru a fi eligibil pentru orice bonus inclus ca parte a acestei promoţii speciale de bonus de bun venit de 100% până la 3.000 Lei (denumită în continuare 'Promoţia'), trebuie îndeplinite următoarele condiții:
    1. jucătorul nou trebuie să deschidă un cont de joc;
    2. jucătorul nou trebuie să furnizeze organizatorului toate documentele necesare în vederea verificării autenticității datelor furnizate de jucător la înregistrarea contului de joc;
    3. este realizată și finalizată verificarea autenticității datelor furnizate de jucător la înregistrarea contului de joc;
    4. jucătorul nou trebuie să facă un prim depozit cel puțin egal cu depozitul minim cerut.
  3. În cazul în care condițiile menționate mai sus la punctul B subpunctele (ii) și (iii) nu sunt îndeplinite, bonusul maxim de înregistrare care se poate acorda jucătorilor este limitat la 900 Lei, întrucât, potrivit legii, acești jucători au posibilitatea de a alimenta contul de joc cu o sumă în limită maximă de 200 euro respectiv echivalentul în lei.
  4. Bonusul de bun venit va fi apoi transferat în contul de joc al jucătorului în tranşe de 40 Lei de fiecare dată când acesta acumulează 100 puncte bonus. De exemplu: Dacă faceţi o primă depunere în valoare de 900 Lei, veţi primi bonusul de bun venit în rate de câte 40 de Lei; de fiecare dată când obţineţi 100 de puncte bonus, 40 Lei vor fi transferaţi în contul dumneavoastră de joc, până la 100% din suma depusă = 900 Lei
  5. Punctele bonus vă permit să goliți bonusurile prin pariere. Punctele bonus se acumulează numai dacă aveți un bonus activ.
  6. Puteți câștiga puncte bonus prin:
    1. A juca poker la masă (în engleză ”poker ring games”) – câștigați 2 puncte bonus (în măsura în care este aplicabil) pentru fiecare 1$ (adică 4 Lei) cu care ați contribuit drept comision*.
    2. A juca turnee de poker – câștigați 2 puncte bonus (în măsura în care este aplicabil) pentru fiecare 1$ (adică 4 Lei) de comision perceput la înregistrarea în turneu; De exemplu, dacă la un turneu unde taxa de înregistrare (buy-in) este de 10$, iar comisionul aferent este de 1$ atunci înseamnă că ați contribuit cu 1$ de comision, ceea ce vă aduce 2 puncte bonus (în măsura în care este aplicabil);
    3. A juca jocuri de tip cazinou – câștigați 1 punct bonus (în măsura în care este aplicabil) pentru fiecare 40 Lei pariați în cazinou.

    * Comisionul cu care ați contribuit se referă la comisionul cu care dumneavoastră sunteți obligat să contribuiți în mod direct și se calculează în funcție de suma cu care dumneavoastră ați contribut la pot prin comparație cu ceilalți jucători de la masă. Exemplu: Dacă pariați 25 $ într-un pot de 100 $ (25%) și de la masă se ia un comision de 4 $, ați contribuit cu 1$ din comision (25%), ceea ce vă aduce 2 puncte bonus (în măsura în care este aplicabil).

  7. În anumite cazuri, putem revoca sau refuza unui jucător orice bonus sau promoție, inclusiv, dar fără a se limita la, puncte bonus, de obicei, din cauza abuzului sau a unei erori. Ne rezervăm dreptul, la libera noastră alegere, de a retrage orice politică privind bonusurile, fie temporar, fie permanent.
  8. Bonusul de bun venit expiră după 90 de zile de la efectuarea primului depozit.
  9. Jucătorii care beneficiază de această Promoţie nu vor fi eligibili să beneficieze de alte promoţii asociate cu bonusul de prima depunere, incluzând oricare din celelalte oferte ale noastre oferite prin intermediul Website-ului 888.ro.
  10. Pentru a atinge anumite nivele ale bonusului, jucătorii pot face depozite ulterior depozitului efectuat iniţial, însă doar depozitul efectuat iniţial va fi luat în considerare pentru acordarea bonusului de bun venit.
  11. 888poker va transfera toate bonusurile în contul de joc al jucătorului în şaptezeci şi două (72) de ore din momentul în care acesta a devenit eligibil să le primească.
  12. Bonusurile acordate jucătorilor în scopul de a fi utilizate pentru participarea la joc vor fi transferate numai în contul de joc, retragerea acestora nefiind permisă. Bonusurile acordate sunt evidenţiate în mod distinct faţă de celelalte fonduri de joc ale jucătorului disponibile pentru retragere în orice moment.
  13. Termenii şi condiţiile Promoţiei trebuie citiţi/citite în coroborare cu „Acordul de utilizare”.
  14. Aceasta este o promoţie limitată în timp. 888poker îşi rezervă dreptul de a opri Promoţia în orice moment şi la libera sa alegere.
  15. Jucătorii au dreptul la un singur bonus de bun venit: jucătorii care au avut anterior un cont de joc înregistrat pe orice pagină de Internet deținută sau operată de Societate sau orice alte societăți din grupul 888, inclusiv orice „aplicație” (în engleză 'skin'), nu au dreptul să primească un bonus de bun venit.
  16. Jucătorii cărora le este oferit un instrument de calcul 888poker în formularul de înregistrare vor fi eligibili să primească acest instrument pe lângă bonusul de bun venit, cu condiţia să efectueze un prim depozit în douăzeci şi patru (24) de ore de la înregistrare.
  1. Limitări: Participarea la promoțiile de bonusare 888poker este deschisă tuturor jucătorilor noștri (dacă nu se menționează altfel în comunicările promoției, sau dacă oferta este segmentată), dar este limitată în conformitate cu următoarele:
    • Unele dintre jocurile oferite pe platforma 888 Romania pot fi jucate numai folosind Fonduri disponibile. Pentru ca aceste jocuri să fie ușor de identificat atunci când sunt accesate, jucătorii primesc un mesaj de informare.
    • Promoțiile de bonusare 888poker sunt limitate la un jucător pe locuință, chiar dacă la adresa respectivă există mai mult de un calculator, sau sunt limitate la o promoție de bonusare pe terminal de calculator. Identitatea unui utilizator va fi stabilită în baza tuturor elementelor următoare sau a unei combinații a acestora: nume, adresa poștală, adresa de e-mail, adresa IP, numărul cardului de credit/ debit, calculator și orice altă formă de identificare ce poate fi necesară.
    • Dacă efectuați o solicitare de retragere, veți renunța la toate Fondurile restricționate (care includ fără limitare jetoane de pariere gratuite și rotiri gratuite) precum și la orice câștiguri conexe în ceea ce privește sumele care nu au fost convertite în Fonduri disponibile.
    • 888poker își rezervă dreptul, după aplicarea limitărilor de mai sus și a altor prerogative, de a cere jucătorilor să furnizeze către 888poker documentul doveditor al identității lor, de a le refuza retrageri sau de a impune cerințe suplimentare de pariere înainte de retragerea unui bonus, și de a bloca sau închide toate conturile de joc și retrage valoarea bonusului și orice câștiguri derivate din bonus cu notificarea prealabilă a jucătorilor.
  2. Politica privind bonusurile se aplică tuturor fondurilor de evenimente sau promoţii primite în plus față de câștiguri.
  3. Pentru toate fondurile de evenimente sau promoţii primite în plus față de plăţile normale, se aplică integral reglementările din politica de retragere și politica de confidenţialitate a 888poker.
  4. Toate echivalentele bonusurilor imediate (care nu sunt în aşteptare) pot fi retrase doar după ce jucătorul a adunat 4 puncte bonus pentru fiecare 4 Lei din suma bonusului primit inițial. De exemplu, jucătorul trebuie să acumuleze mai întâi 40 de puncte bonus înainte de a retrage echivalentul unui bonus care totalizează 40 Lei. După ce cerinţa de pariere ante-menționată a fost îndeplinită, echivalentul bonusului şi orice câştiguri generate din bonus vor fi disponibile pentru retragere.
  5. Bonusurile acordate jucătorilor cu scopul de a fi utilizate pentru participarea la jocuri și la turnee nu pot fi retrase și 888poker îşi rezervă dreptul de a reţine suma aferentă unor astfel de bonusuri de la retragerea efectuată de un jucător.
  6. Toate bonusurile, ofertele promoţionale şi câştigurile asociate acestora trebuie să îndeplinească cerinţele de acumulare de puncte de la 888poker în treizeci (30) de zile de la transferul acestora în contul de joc al jucătorului sau în perioada specificată în înştiinţarea privind oferta promoţională, dacă aceasta este diferită. În caz contrar, orice sumă de bonus şi ofertă promoţională disponibile (şi în unele cazuri, toate câştigurile generate de acestea) neutilizate de către jucător în perioada de timp relevantă, vor fi retrase de noi, anulate şi eliminate din contul jucătorului.
  7. Fără a aduce atingere dispozițiilor de modificare cuprinse în „Acordul de utilizare”, 888poker îşi rezervă dreptul, la libera sa alegere şi la momentul ales de acesta, de a retrage, revoca sau modifica orice bonus şi ofertă promoţională sau oricare părţi ale acestuia/acesteia care ar urma să fie acordate, orice modificări nefiind retroactive.
  8. Eventualele câştiguri generate de banii din bonus, fie în totalitate sau parţial, vor fi plătite jucătorului câştigător, în termen de maximum trei zile lucrătoare, după cum urmează: (i) o plată în contul de bani reali al jucătorului până la concurenţa sumei mizate, care a fost plătită din bani reali; (ii) o plată în 'portofelul de bonusuri' al jucătorului până la concurenţa sumei bonusului iniţial folosită pentru miză sau până la suma din 'portofelul de bonusuri' al jucătorului înainte de miză, în funcţie de care dintre acestea este mai mare; şi (iii) o plată din câştigurile rămase în contul de bani reali al jucătorului, dacă este asociat cu jocurile de poker sau în 'portofelul de bonusuri' dacă bonusul general a fost jucat la jocurile de tip cazinou.
  9. Contul dumneavoastră de joc este format atât din fonduri Disponibile (cele care pot fi utilizate în orice joc aplicabil sau retrase conform Politicii de Retragere) și fonduri Restricționate (totalul fondurilor de bonus care nu au îndeplinit încă cerința de pariere și orice câștiguri aferente fondurilor de bonus respective).
  10. Dacă aveți atât Fonduri disponibile (care pot fi, de asemenea, menționate pe site ca “sold numerar”), cât și Fonduri restricționate (care pot fi, de asemenea, menționate pe site-ul ca „sold bonus”), la următorul pariu pe care îl veți plasa, vor fi utilizate mai întâi Fondurile disponibile. Fondurile restricționate vor fi utilizate doar odată ce soldul dvs. (balanța) Fondurilor disponibile este zero. Cele de mai sus nu se vor aplica pentru utilizarea de jetoane Profit Boost, jetoane de pariuri gratuite, rotiri gratuite, tichete FreePlay și jackpot, care pot fi utilizate în orice moment. Dacă plasați un pariu la jocurile de cazinou utilizând exclusiv fondurile Restricționate și câștigați, veți primi câștiguri de maxim 2500 Lei. Dacă câștigurile dumneavoastră depășesc suma de 2500 Lei, veți primi numai 2500 Lei. Această limitare a câștigurilor dumneavoastră nu se va aplica câștigurilor verificate din jackpot progresiv derivate din fondurile Restricționate.
  11. Bonusurile diferă în funcţie de oferta la care sunt jucate şi pot fi incluse în mai multe oferte.
  12. Dacă oricare dintre condiţiile aplicabile nu a fost îndeplinită în totalitate, toate bonusurile şi ofertele promoţionale, precum şi orice câştiguri generate prin parierea a oricare dintre acestea vor fi anulate la retragere.
  13. În cazul în care suma de buy-in nu este rambursată în timpul anulării/expirării/eliminării bonusului în urma unei retrageri, bonusul va avea starea de 'Tranzacţie deschisă'. În timpul efectuării operațiunii de buy-out, câştigurile vor fi apoi distribuite către acest bonus în mod regulat (ca şi când nu ar fi expirat/fost anulat/fost eliminat în urma unei retrageri). Dacă nu mai există tranzacţii deschise pentru acest bonus, acesta va fi anulat.
  14. Vă rugăm să reţineţi că, în timpul unei campanii sau promoţii în care primiţi o sumă suplimentară de bonus, indiferent dacă aceasta reprezintă o parte a bonusului iniţial sau o sumă separată, este posibil să fie necesară acumularea de puncte suplimentare pentru a solicita o retragere a echivalentului de bonus şi a câştigurilor acumulate.
  15. În eventualitatea în care 888poker suspectează, în mod rezonabil, că un jucător abuzează sau încearcă să abuzeze, de orice tip de bonus, 888poker îşi rezervă dreptul să: (i) închidă contul de joc 888poker al jucătorului; (ii) reţină toate sumele din contul de joc al jucătorului respectiv; şi (iii) să împiedice jucătorul să mai acceseze camera de poker în viitor.
  16. În cazul în care 888poker suspectează, în mod rezonabil, că anumiţi jucători acţionează în grup şi încearcă sau au încercat să abuzeze de o ofertă de bonus, 888poker îşi rezervă dreptul de a bloca toate conturile de joc relevante ale acestor jucători şi de a reţine, pentru o perioadă nedeterminată de timp, sumele din acestea.
  17. În cazul în care un bonus vă este eliminat din contul de joc pentru încălcarea acestei Politici privind acordarea bonusurilor, Acordului de utilizare sau a oricărei alte politici legate de acestea sau pentru oricare alte motive justificate în conformitate cu această Politică privind bonusurile, Acordul de utilizare sau orice alte politici legate de acestea, ne rezervăm dreptul de a retrage întreaga sumă a bonusului împreună cu câştigurile derivate din acesta, indiferent de punctele acumulate pe baza bonusului în cauză.
  18. Cerințele de pariere pot fi îndeplinite numai folosind Fonduri restricționate (definite mai jos). Pariurile plasate folosind Fonduri disponibile (definite mai jos) nu vor conta deloc pentru îndeplinirea cerințelor de pariere. Cu toate acestea, în cazul acumulării de Puncte Bonus, numai Fondurile disponibile vor contribui la deblocarea bonusurilor.
  19. Parierea la toate jocurile de tip cazinou de la 888poker contribuie la îndeplinirea cerinţelor de pariere, dar anumite jocuri contribuie cu sume mai mari decât altele. Vă prezentăm în continuare o listă de contribuţii pentru fiecare tip de joc în parte, în funcţie de cerinţele de pariere:

    Contribuţii de pariere

    Categorie joc

    Contribuţie joc

    SLOTURI VIDEO ȘI SLOTURI, CĂRȚI SCRATCH, KENO, RACE, ARCADE, DICE ȘI TOATE CELELALTE JOCURI CARE NU APAR ÎN TABEL

    100%

    Toate variantele de Pai Gow Poker, Caribbean Poker, Triple Card Poker şi jocuri de masă poker

    20%

    Toate versiunile de Blackjack, Hi-Lo, toate versiunile de Ruletă, Baccarat, Jocuri de cazino live, Video Poker, Power Video Poker

    10%

    Craps

    5%

    Exemple:

    • Pentru 500 Lei din Fonduri restricționate pariaţi la Sloturi Video, toţi 500 Lei (100%) contribuie la cerinţele de pariere.
    • La un pariu de 500 Lei din Fonduri restricționate la ruletă, 100 Lei (20%) contribuie la cerinţele de pariere.
  20. Toate câştigurile derivate din bonus pot fi retrase numai după îndeplinirea tuturor cerinţelor de pariere. Dacă doriţi să eliminaţi bonusul de bun venit şi câştigurile, pentru a vă retrage depozitul iniţial, vă rugăm să contactaţi departamentul de asistenţă pentru jucători.
  21. Punctele bonus acumulate prin parierea cu risc scăzut în toate versiunile jocurilor de Wild Wheel, Ruletă, Baccarat și Craps nu vor fi calculate ca un pariu valabil prin raportare la condițiile de retragere din Politica de acordare a bonusurilor a 888poker. Ne rezervăm dreptul de a reţine orice sumă în plus faţă de depozitul iniţial al jucătorului, de la retragerea acestui jucător, dacă bonusul de joc este mizat la unul dintre jocurile ante-menționate.
  22. Termeni şi condiţii privind biletele pentru turnee (“bilet(e) pentru turnee”).
    • Un bilet pentru turneu poate fi oferit de către noi unui jucător ca un tip de bonus.
    • Un bilet pentru turneu este un bilet de participare la turneele de poker şi la turneele Sit & Go selectate de noi.
    • Putem modifica oricând şi la libera noastră alegere turneele pentru care biletul pentru turneu poate fi utilizat.
    • Un bilet pentru turneu are o valoare fixă şi poate fi utilizat numai în turneele care au un buy-in egal cu valoarea biletului pentru turneu. Pentru a se evita neînţelegerile, biletele pentru turneu nu pot fi utilizate ca buy-in pentru un turneu în care buy-in-ul este sub valoarea biletului.
    • Un bilet pentru turneu nu poate fi utilizat de un jucător pentru a recumpăra jetoane sau a le adăuga la teancul său în timpul unui turneu.
    • Biletele pentru turnee nu pot fi: (i) schimbate sau transformate în bani; (ii) combinate pentru a crea un bilet cu valoare mai mare; sau (iii) transferate de un jucător altui jucător.
    • Fiecărui bilet pentru turneu i se alocă o dată de expirare. Dacă un bilet pentru turneu este acordat ca parte a unei promoţii, acesta va expira la primul eveniment dintre următoarele: (i) încheierea sau expirarea promoţiei sau (ii) data de expirare a biletului pentru turneu. După expirarea biletului pentru turneu sau după încheierea promoţiei, jucătorul trebuie să renunţe imediat la acesta.
    • Dacă un bilet pentru turneu este acordat de noi la un turneu care a fost anulat anterior începerii, dacă nu se specifică altfel într-o promoţie, biletul nu va expira sau nu va fi anulat, ci poate fi utilizat de jucător în alt turneu ales de noi.
    • Dacă un bilet pentru turneu este utilizat la un turneu care este apoi anulat după ce începe, dacă nu se specifică altfel într-o promoţie, compensaţiile vor fi identice cu cele acordate jucătorilor care s-au înscris la turneu folosind bani din contul de joc.
  23. Această Politică de acordare a bonusurilor a fost inițal redactată în limba engleză, dar adusă la cunoștința jucătorilor în limba română. În cazul în care există discrepanţe între sensurile versiunilor traduse ale acestei Politici şi versiunea în limba engleză, sensul din versiunea în limba română va prevala și va fi cel luat în considerare.
Back to top