A numi o persoană drept cel mai bun jucător de poker din toate timpurile este o sarcină aproape imposibilă și destul de frustrantă. La urma urmei, oameni diferiți fac lucruri diferite în momente diferite. Joacă la mize diferite. Unii optează pentru turnee de poker, iar alții se concentrează pe mesele de cash. Apoi, mai este și range-ul de jocuri de poker cash la care excelează diverși jucători.

Totuși, nu există nicio îndoială că, indiferent de situație, Phil Ivey ocupă o poziție de top în cursa pentru statutul de cel mai bun jucător de poker din toate timpurile. Doar auzind despre mâinile sale uimitoare - ceea ce Barry Greenstein a descris cândva drept "citirea sufletului" - este ceva extrem de incitant. Urmărirea jocului lui Phil pe măsură ce se desfășoară poate fi cu adevărat uluitoare.

Unele dintre cele mai tari mâini ale lui Ivey ar putea avea loc la mesele de cazinou cu jocuri de poker pe bani reali, în care camerele de filmat sunt interzise. Cu toate acestea, există suficiente dovezi ale expertizei sale, păstrate prin intermediul transmisiunilor TV, încât să putem argumenta cu adevărat nivelul lui de joc extraordinar.

Iată, mai jos, o colecție convingătoare cu cele mai tari mâini de poker jucate vreodată de Phil Ivey. Dacă ar fi vorba despre un actor, aceste mâini ar fi demne de premiul Oscar. Dacă ar fi, în schimb, o vedetă pop, ar câștiga discuri de aur. Dar, din moment ce este o legendă a pokerului, aceste performanțe înregistrate la mesele de poker ies în evidență prin câștigurile obținute și mai ales prin modul în care au fost obținute.

Făcându-l pe adversar să acționeze - Phil Ivey vs. Phil Hellmuth

Numiți-o bătălia "Phil-ilor". În această confruntare, doi dintre cei mai faimoși jucători de poker din lume, ambii pe nume Phil, se înfruntă într-o mână istorică.

Această mână de poker - cu Ivey, Hellmuth, Tom Dwan și Patrick Antonius la începutul mâinii - debutează cu Hellmuth având o pereche de decari (TT). Ivey, având în mână 68 de treflă, face un pariu de 2.500 de dolari. Ceilalți jucători dau call.

Dar totul se schimbă în mod dramatic odată cu flop-ul 10, 9, 7. Hellmuth are un set de decari, iar Ivey chintă. Ivey pariază 8.000 de dolari (standard). Toată lumea foldează, cu excepția lui Phil Hellmuth, care alege să dea doar call crezând, pe bună dreptate, că are cea mai bună mână.

Pe turn apare un 2 care nu schimbă cu nimic situația, iar Ivey pariază 23.000 de dolari.

Poate gândindu-se că îl va arunca pe Ivey sau că va câștiga mâna la showdown, Hellmuth pariază all-in, punând 80.300 de dolari în pot. Ivey dă call după ce l-a convins pe jucătorul cu mâna pierzătoare să-și pună toate jetoanele în joc.

Ambii jucători își întorc cărțile, dezvăluind mâinile puternice ale celor doi jucători - chintă la T vs. set de decari.

Văzând situația, Hellmuth încearcă să negocieze o asigurare pentru mână. Dar Ivey nu acceptă această oferta ezoterică.

Un trei nesemnificativ apare pe river, iar Hellmuth aproape geme: "În sfârșit am prins pe cineva... Am avut cel mai bun set pe flop, el avea 68, iar acum sunt eliminat."

Jucătorii de la masă râd în hohote de ghinionul incredibil pe care Poker Brat - Copilul răsfățat al pokerului - l-a avut de această dată.

Maestrul Blufului - Phil Ivey vs. Mike Matusow

Într-un joc clasic în care Mike Matusow și Phil Ivey s-au certat unul pe celălalt, o mână începe cu Matusow deținând o pereche de regi K♦️K♣️, iar Ivey doar A♠️4.

Desigur, Matusow pariază puternic, iar Ivey și David Benyamine dau call. Astfel, după pariurile preflop, sunt 15.800$ în pot.

  • Flopul vine cu 4♣️ 6♣️ J♥️.
  • Matusow pariază, Benyamine se retrage, Ivey dă call, iar potul crește la 37.800 de dolari.
  • J ♣️ apare pe turn, iar când 7 ♣️ apare pe river, Ivey dă check.
  • Matusow pariază 15.000 de dolari.

Ivey, cu o mână slabă, ar putea să se retragă. În schimb, face re-raise, reprezentând culoare de treflă la As sau un full.

Pariul îl supără evident pe Matusow, care se uită la cei 104.800 de dolari care se află în centrul mesei.

În acel moment comentatorul spune: "Presimt că Mike va lua această decizie."

Cu voce tare, se gândește să se retragă și recunoaște că ceilalți jucători "îi vor râde în față" dacă renunță cu o mână câștigătoare.

Dar chiar o va face? Ar putea bluful lui Ivey să-l dea peste cap pe cel care a condus mâna de la început și până la sfârșit?

Evident, a fost ceva legat de pariul lui Matusow care l-a făcut pe Ivey să încerce să câștige acel pot. Matusow îi vorbește, sperând să obțină informații. Ivey însă nu dezvăluie nimic.

În cele din urmă, Matusow renunță la mână. Ivey spune doar: "Aveam Asul".

Nu minte pentru că avea un As (nu însă cel de treflă). Și asta îi dă lui Matusow ceva de gândit.

Folosind careul la maximum - Phil Ivey vs Sam Greenwood

Adversarii săi pot avea mari probleme atunci când Phil Ivey nu are cărți decente. Aici intervine geniul lui Ivey și modul în care îi manipulează pe ceilalți jucători de la masă aplicând cele mai bune strategii de poker.

Dar când obține o pereche de Ași în cadrul unui turneu cu mize mari? Ei bine, oricine îl atacă are mari șanse să fie manipulat astfel încât să plătească scump pentru a juca mâna.

În această situație a ajuns Sam Greenwood, care a început mâna cu K 8 ♣️ și a avut ghinionul să prindă cea mai bună culoare posibilă.

Din păcate pentru el, una dintre cele trei cărți de treflă de pe masă era Asul.

  • Ivey pariază pe flop cu top set 200.000. Obligat să dea call pe draw-ul de culoare nuts, Greenwood se conformează.
  • Când al patrulea As al lui Ivey aterizează pe turn, nu pare că se schimbă ceva - dacă judeci după reacția lui Ivey.
  • Ivey dă check, iar Greenwood face la fel.

Încă există o șansă ca Sam să scape "cu viață" din această mână, atâta timp cât nu ar fi ajuns să aibă noroc/ghinion pe river.

Când ultima carte de pe masă apare și este J ♣️, Ivey se află în cea mai bună poziție din lume.

El are careu, iar Greenwood culoare nuts. Ivey pariază 400.000. Greenwood, crezând că are cea mai bună șansă, plusează la 950.000. Ivey atacă brusc, și ce mai poate face Greenwood?

Bineînțeles că dă call. Ivey își arată cei patru Ași. Greenwood se ridică frustrat, în timp ce Ivey acumulează aproape 9 milioane de fise.

"Ce run! Ce mână grozavă", se minunează comentatorul. "Este o nebunie absolută."

Cine oare l-ar contrazice?

Ivey, Cititorul gândurilor - Phil Ivey vs. Tony G.

Comentatorul unui turneu de poker deep-stack cu mize foarte mari spune clar că Phil Ivey "va fi un coșmar" (pentru adversarii săi).

Va fi un coșmar pentru cei care joacă împotriva lui, dar nu și pentru noi, cei cărora ne place să ne uităm la așa ceva online. O să ne placă tuturor.

Primul la acționat, Ivey pariază cu KJ de aceeași culoare. Tony G. dă call cu o pereche de șesari.

Pe flop 6 K J, Tony G. prinde set 666, iar Ivey o pereche de regi. Marele Ivey ar putea avea probleme, deoarece acum are o pereche destul de bună. Apoi, pe turn vine și un valet, cu care Ivey face două perechi. Asta poate fi fără doar și poate mult mai periculos.

Dar, părând că nu se gândește la un posibil pericol (destul de greu de imaginat), Ivey pariază mult până când în pot sunt 660.000 în fise de poker.

G. împinge all-in, iar acum 4.050.000 de fise sunt brusc în joc.

  • Ce face acum un jucător în poziția lui Ivey?
  • Ar putea să aibă cea mai bună mână.
  • Sau poate că nu.

Ivey este lipsit de emoții, iar Tony G. pare plictisit, dar studiat. Ivey evaluează situația și ar putea cu ușurință să-și pună toate jetoanele în joc.

Dar nu o face. Dovedește că a fi un geniu al pokerului nu înseamnă doar mâinile pe care le joci. Foarte des, este vorba despre mâinile pe care le arunci.

Este genul de mișcare defensivă care îi salvează viața lui Phil Ivey în turneu și îi întărește statutul de legendă a pokerului.

Michael Kaplan este un jurnalist care lucrează în New York City. A scris pe larg despre jocuri de noroc pentru publicații precum Wired, Playboy, Cigar Aficionado, New York Post și New York Times. Este autorul a patru cărți, printre care se numără și "Aces and Kings: Inside Stories and Million-Dollar Strategies from Poker’s Greatest Players" (Ași și Regi: Povești din interior și strategii de milioane de dolari de la cei mai mari jucători de poker).